A venit toamna în toată splendoarea ei: cu frig, vânt şi ploi. După câteva zile întunecate şi ploioase, a ieşit soarele. Cel malefic, cu dinţi: e o atmosfera foarte frumoasă şi colorată, însă gerul se simte până în oase.
Ieri am ieşit la o şedinţă foto împreună cu sora mea şi astăzi vă arat ce a purtat ea, urmând ca zilele viitoare să vă prezint şi ţinuta mea, din spatele camerei foto.
Cămaşă Oasap
Geantă AmiClubWear
Blugi Pull and Bear
Cămăşuta mi se pare perfectă pentru toamnă, alături de o geacă groasă ( ea este cam subţire), iar imprimeul colorat al acesteia se potriveşte perfect cu peisajul de afară.
Gentuţa verde am aşteptat-o cu nerabădare, îi ador modelul copilăresc, ca din desene animate. Din păcate, speram să fie mai mare, însă este micuţă şi nu foarte încăpătoare pentru tot ceea ce trebuie să port eu într-o geantă. Sper totuşi să găsesc câteva ocazii la care să o folosesc.
Ce părere aveţi despre această ţinută?
Gentuţa are ataşata şi o fetiţă draguţă, ca un breloc:
Bai frate ce par frumos are, :X Andra cred ca va certati pe care are parul mai frumos, asa-i :D?
Kiss
http://www.miu-miu.ro
:))) nuu, fiecare isi doreste altceva de la parul ei. Eu, de exemplu, il tin prins mai tot timpul.. ea si-l etaleaza frumos.
Imi place foarte mult camasa 🙂
http://anamariaben.blogspot.ro
ce draguta e tinuta si sora ta e o scumpica …
Mulțumesc
Dragut outfitt. Si parul tau este foarte frumos 🙂
Aaaa ea.este sora ta???
:)) sunt atatea postari cu mine..si nici nu mi se pare ca semanam..da, e sora mea
Foarte draguta tinuta,sora ta este o frumusica.Fetita breloc de la gentuta seamana cu tine ❤ :))))).Pupicei
Ce draguta e camasa si sora .Dar pe frigul asta peste camasa asta cred ca as lua 2 paltoane 😀
Mulțumesc. Hihi. Da..ai dreptate. .asteptam toamna sa mi port camasutele dar a venit iarna direct si mi e frig cu ele :))
Camasa are un print tare frumos 🙂 iar poseta este tare cute 🙂
Tare frumusica sora ta, cred ca ti-am mai zis 🙂
Tare frumoasa camasa, iar gentuta e scumpica foc, asa mica cum e ❤
Ce draguta e gentuta! Imi plac si cizmele, se vad frumos!