De curând mi-a ajuns a doua comanda Aoro şi am profitat de ocazie să fac un mic Haul, a trecut ceva timp de la ultima postare.
Ce mi-am cumpărat? Multe oje! Adevărul e că mai aveam nevoie de câteva, hihi. Am găsit unele foarte drăguţe şi nu am rezistat să nu le pun în coş. Pe lângă acestea, mi-am luat şi un ruj ( Rimmel Lasting Finish , culoare 084 Amethyst Shimmer ), am devenit cam obsedată în ultimele luni de produsele de buze, iar acesta este superb!
Pentru început, am ales un tratament de unghii de la Kallos: 3 în 1, ce promite să-mi întărească unghiile şi poate fi folosit ca base coat, dar şi ca top coat. L-am încercat, deocamdată nu pot să spun o părere concretă despre efectul ca şi tratament, dar ca top coat mi-a făcut câteva mici bule inestetice pe unghiuţe.
Trebuie să recunosc că până acum nu mai încercasem nici un produs Kallos, nu ştiu de ce eram sceptică în privinţa brand-ului, dar acum mi-am luat şi un dizolvant de unghii şi un demachiant de care sunt foarte mulţumită. Demachiantul îl folosesc în fiecare seară şi este singurul de la care nu mă ustură absolut deloc ochii.
Să trecem la oje!!!
Am descoperit câteva brandu-uri interesante, de la care nu mai aveam nicio ojă şi nici nu mai auzisem de la ele. Dar la un search pe google şi la vederea swatch-urilor, mi-au părut foarte ok şi-am decis să le încerc.
Încep să v-o prezint pe cea mai cea. Am avut plăcerea de-a afla de o nouă ojă texturată, ştiţi că texturatele sunt iubirile mele! Este vorba de Gabriella Salvete, colecţia Stars Enamel. Eu mi-am luat nuanţa Acqua Marina, numarul 06, un albastru frumos şi sclipicios. Abia aştept să vi-l arat pe unghiuţe într-o viitoare postare!
Am avut o perioadă lungă de timp în care mi-am cumpărat doar oje închise la culoare, aşa că acum este timpul să-mi echilibrez colecţia cu nuanţe mai cuminţi. Îmi doream un roz pal şi un peach domol. Le-am găsit pe amandouă: primul într-o sticluţă foarte girly de la Rimmel, colecţia Rita Ora, nuanţa Lose Your Lenjerie, nr 203 şi a doua culoare mult dorită se află în sticluţa elegantă de la BeYou London, nr. 192.
Ultima ojă din comanda Aoro este cea mai drăguţă! Cunoaşteţi pasiunea mea pentru pisicuţe şi pentru Hello Kitty. Vă imaginaţi ce fericită am fost când am găsit ojă Hello Kitty! Şi mai mult decât atât, este şi verde, deci- Perfectă! Este nuanţa Grace of Grass.
De la Avon mi-am luat noul top coat- Platinum. Mie nu-mi plac ojele fără sidef, iar acesta le transformă pe toate în sclipicioase fine. Este the best, îl ador şi cantitatea de 12 ml este mai mult decât destulă. Îl recomand cu mare drag, eu sigur îl voi recumpăra când îl voi consuma.
Prietena mea Ioana mi-a făcut o surpriză foarte drăguţa şi mi-a adus din oraşul ei natal 2 oje scumpele! Le-aş pune în vitrină la ce frumuşele sunt! Multumesc mult încă o dată!
Deşi am multe pietricele pentru unghiuţe: toate culorile, toate formele, toate mărimile, etc, niciodată nu îmi vor fi de ajuns! Tata mi-a făcut o surpriză şi mi-a cumpărat un carusel, foarte drăguţ gestul lui!
Şi, ultimul lucruşor prezentat, o pisicuţă s-a ataşat de telefonul meu! Hihi ❤
Mi-am mai achiţionat gentuţe, rochiţe, hăinuţe, dar le veţi vedea pe rând în postări OOTD, nu vreau să fac spoilere, hehe.
Sper că v-a plăcut micul meu haul şi sunt curioasă ce cumpărături aţi făcut şi voi în ultima vreme.
ojeeee! cea de la hello kitty este atat de draguta, o sa ma uit si eu sa vad ce mai au de la ei.
Nuanţa rujului e superbă! ♥
ce de oje ❤ si ce tare e pisicuta 😀 aveam si eu un ponei roz pt telefon dar l-am pierdut :))
awww
suna dragut si ponei roz :)) dar eu sunt obsedata de pisi :*
Foarte draguta oja albastra sclipicioasa. Abia astept sa o vad pe unghiile tale :*
Multumesc! Si eu abia astept sa o incerc!!
Numai bunatati! S ale folosesti cu placere!
Cat imi place oja aceeea de la Rimmel!!Trebuie neaparat sa o achizitionez si eu.Ai cumparat o multime de oje.Sa le folosesti cu placere!
Multumesc!
am sa imi iau si eu ojele astea frumi de la Rimmel ❤
Ce de bunatati ti-ai luat! Sa le folosesti cu placere! Ce dragut gestul tatalui tau… ❤ Kisses, G
Multumesc!
Tata face multe lucruri dragute, dar pana acum nu s-a implicat direct in pasiunea mea, manichiura :))
ce faine sunt toate ojele..dar cele mai dragute ultimele 2 , de unde sunt ce firma ..sau no name ?
BK, no name :)) made in china
Ce de bunătăți! Să le folosești cu plăcere!
Oja texturată arată bestial în sticluță, abia aștept s-o văd și pe unghii. 😀
Frumos gestul tatălui tău!
Oje multe, multe! Cand vad cate ai tu parca ma apuca spiritul competitiv si vreau si eu mai multe! :))))
ahaha, stai sa vezi cate imi vine saptamana sta, tre sa fac haul la sfarsitul saptamanii iar =))