Nu e nici jumătatea lunii Ianuarie, dar am atâtea chestiuţe noi, încât trebuie să vi le arat! Şi totodată, îmi promit că luna aceasta nu voi mai cumpăra nimic ce ţine de beauty.
Încep cu draga mea comanda FragranceDirect. Este a4a sau a5a oara când comand de la ei şi sunt în continuare foarte mulţumită de serviciile lor. Deşi a fost perioada sărbătorilor, am primit avizul care mă anunţa că mi-au venit produsele în aproximativ 10 zile.
Mi-am cumpărat Lady Gaga Fame pentru că mi-l doream enorm de când l-am mirosit la Andra.
Mi-am achiziţionat şi câteva oje, bineînţeles:
2 oje de la Sally Hansen pe care le ador!
În colecţie am mai adăgat şi cele mai drăgălaşe oje pe care le-am ,,întâlnit”:
Urmează un verde frumos, un mov-lila sclipicios şi-un top coat de la Hard Candy ce face din fiecare ojă să devină o mică minune!
Următorul set a fost în gândul meu mult timp. Să-l iau, să nu-l iau, îmi trebuie, nu-mi trebuie, am nevoie de el, nu am nevoie de el, blablabla. Bineînţeles că nu era un strict necesar, dar nu m-am putut abţine când am văzut câte se afla în cutia frumoasă!
Îmi doream de mult timp un ruj negru! Din păcate, am rămas în continuare cu marea dorinţă, pentru că acesta este un vişiniu-moviu închis 😦
Mi-aş fi cumpărat jumătate de site de-aş fi fost bogată, dar deocamdată, cam atât. Presimt încă o comandă prin primăvară.
Anul 2014 va fi anul obsesiei pentru spray-urile de corp Victoria Secret. Am început anul cu Vanilla Lace, care miroase demenţial!
Dacă-mi place să miros frumos pe corp şi la capitolul îngrijirea mâinilor am aceeaşi ,,problemă”. Am descoperit gelurile antibacteriene PoketBac datorită Elisei şi de atunci sunt obsedată de ele. Am fost tare fericită când le-am găsit şi pe facebook ( aici ). Mi-am luat doar 3 mie deocamdată:
Gata cu shoppingul! Dar am şi primit multe bunătăţi! De la Bioderma:
De 2 zile am început testare spray-ului de păr primit de la SagecoConcept:
Acum o lună, am câştigat un colet la BPS, cu produse în valoare de 10$. Până acum, surprizele lor m-au cam dezamăgit, dar de data aceasta au fost ok.
Tocmai mi-am amintit de o ojă frumi, nepozată. Deci sigur mai sunt şi alte lucruşoare cumpărate, dar cam astea sunt principalele. Voi cum v-aţi început anul nou? Ce produse aveţi pe listă?
Numai lucruşoare deosebite! ♥
Să te bucuri de toate cu drag! ♥
Multumesc mult :*
ojele ojele sunt super
multumesc!
Abia astept sa facem alta comanda:))) :*
:)) soon, pisi, soon! :*
Sa le folosesti pe toate sanatoasa!:)
Parfumul Fame e special♥
Multumesc!
Asa e, il ador! ❤
body sprayul de la victoria’s secret de unde l-ai comandat?
L-am cumparat de la o tipa. Dar se gasesc pe multe site-uri din Romania. Poti cauta pe google
Sa le folosesti cu drag ! Imi plac mult ojele 🙂
Multumesc! :*
ojele sunt minunate! ❤
multumesc!
Ce frumi sunt ojele :X
ai sa primesti si tu una frumi :*
Sa le folosesti cu drag.Imi doresc tare mult sa fac si eu o comanda pe FragranceDirect,dar am tot citit ca se “pierd” multe colete pe drum.Nu ai avut niciodata problema asta? Si sunt curioasa cat e transportul.:)
Pupici.:*:*
Transportul este 6 lire. Am avut o problema de genul si mi-au restituit banii imediat ce le-am zis ca au trecut 6 saptamani si coletul meu nu aparut.
Multumesc :*
Multumesc pentru informatie. :*
Foarte dragute toate ! Si tare interesant rujul 🙂
multumesc!
uu o gramada de cumparaturi. 😀
Oja verde, Sugar Coat, de la Sally Hansen vreau si eu sa o incerc. 😀
Cat despre gelurile antibacteriele, sunt curioasa cum miroasa.
Spray-ului de păr de la SagecoConcept sa stii ca imi trezeste o curiozitate mare, am mai citit ceva despre el pe net si sunt chiar curioasa daca e atat de bun.
:* sa-mi aduci aminte sa-ti aduc oja, stii ca-s uituca :))
Parfumul de la Gaguta imi place si mie cum miroase muuuult :)).
Chiar am ramas placut surprinsa venind din partea ei 🙂
hihi. Si eu am ramas surprinsa, ma asteptam sa fie ceva ciudatel :)) dar chiar imi place cum miroase :X
cum miros gelulrile antibacteriene?:D dulce, sau ceva mai fresh?:)
depinde de aroma, am si fresh si dulci si puternice si subtile si de toate :)) in total, am cred ca 10. insa unul dintre acestea miroase a lichior 😐
yaycks! nu-mi place lichiorul:))
Si incao intrebare: “mistul” acela de la VS persista cat de cat?:)
Persista foarte mult timp, daca ma dau dimineata, miros si seara. Am doua si sunt foarte multumita de ele 😀
super! ma gandeam sa-mi fac un mic cadou, daca trec cu brio de sesiunea asta 😀
multumescpt informatii!! 🙂
hihi, mult succes! eu nu vreau sa-mi aduc aminte de sesiune :))
Hello there, You’ve done an excellent job. I’ll certainly digg it and personally suggest to my friends.
I’m sure they will be benefited from this website.
Parfumul Lady Gaga Fame este si pe wishlist-ul meu :D.
Gelurile antibacteriene sunt atat de cute <3. O sa ma uit si eu pe facebook-ul lor, poate iar imi aluneca mana si cumpar ceva :)).
Tocmai ce m-am dat cu Lady Gaga :)) e prea tare!!
Si eu sunt indragostita de gelurile antibacteriene, miros divin! Trebuie sa-ti iei, sunt si foarte ok ca si pret 😀