Mă voi stinge în culori
şi mult, mult sclipici.
Verdele-mi dă fiori,
albul-mi urlă critici.
Albastrul îmi spune: PLEACĂ!
dar cum?
Când negrul şopteşte:
,, mai stai oleacă…”
Roşul mă iubeşte.
Senzual, mă dezgoleşte
şi mă lasă să iubesc orbeşte.
Rozul îmi surâde,
griul îmi spune vorbe blânde.
Violetul îmi zâmbeşte.
Ştiu, galbenul mă înbolnăveşte.
Dar nu renunţ.
Culorile sunt ale mele toate!!!
Portocaliul se-ntreabă ,, cum se poate?”
Auriul mă-nţelege,
deşi am de unde alege,
eu le iubesc pe fiecare.
Fie ele puse în sticluţă mică sau mare.
Culorile-mi dau sens, viaţă, moarte
Dorinţă, invidie, un sentiment aparte.
Deşi aş vrea să le folosesc mai frumos,
totul îmi iese pe dos!
Şi totuşi…
Sunt ale mele,
sunt a lor…
Andra Katerina 
Ce frumos! ^_^
multumesc.
am incercat sa respect putin tema blogului ,,cuvinte si culori” :))
Chiar frumos!cred ca esti prima care s a gandit la asa ceva!ce ne am face noi fara ele? cu cat suntmai multe si mai colorate cu atat mai bine:)
:)) multumesc mult.
O poezie potrivita pentru toate fetele indragostite de nail art, de oje in zeci de culori 🙂
hihi, multumesc!