Eu si broscoiul

Mă zbat într-o baltă.
Fără peşti, doar c-un broscoi care râgaie în continuu.
Mă dezgustă.
Dar e verde şi străluceşte când stă sub razele soarelui.
Mă vede cum încerc să rămân la suprafaţă, dar râgâie.
Se uită cruciş la mine şi-l simt c-ar râde, de-ar putea.
Simt cum pielea mi se cojeşte, şi-mi cade. Mă mănânc singură şi totuşi…
… nu mi-e foame!
Am o sete de răutate şi totuşi… mă abţin.
Înghit o gură de baltă,
uitându-mă în gol la broscoi.
Şi-l scuip.
Dă-l naibii, că mă enervează!
Dar e aşa frumos şi verde.
Şi ce?
Râgaie în continuu.
Mă doare carnea, încep să putrezesc.
E-o baltă murdară, murdară de tot.
Aud cum oasele mi se crapă,
încerc să ţip,
da-mi intră noroi în gură.
Broscoiul râgaie.
Eu râd şi-i fac în ciudă că el nu poate a rade!
Şi ce daca mi-e rău?
Eu rad şi-i fac in ciudă că el nu poate a râde!